Showing posts with label De Suflet. Show all posts
Showing posts with label De Suflet. Show all posts

Wednesday, 5 March 2014

Nu toți purtătorii de penis sunt bărbați

Ador femeile independente, care știu ce vor și merg neclintite pe drumul lor. De câte ori ai auzit acest clișeu? Femeia-bărbat, ce ia taurul de coarne și rupe norii cu el, a devenit un ideal în societate. Uitându-mă în jur, mă întreb câte femei sunt într-adevar așa, câte poartă o mască și câte sunt fericite din ambele categorii.

Să fim serioși, în adâncul lor femeile vor să se simtă femei. Oricât de puternice și ambițioase ar fi, ele au nevoie să se simtă protejate și iubite. Sigur, se vor descurca în tot felul de situații și vor depăși obstacole, dar au nevoie și de mângâiere și de completare sufletească. Au nevoie să simtă că bărbatul de alături nu e doar un maimuțoi de serviciu, este omul pe care se pot baza.

Dacă te-ai născut bărbat, fă în așa fel încât partenera ta să se simtă femeie. Cum să faci asta? Asigură-te mai întâi că între tine și ea este iubire și nu un surogat. Fraze de genul „ Te iubesc pentru că... și pentru că...”nu au ce să caute între doi oameni care se iubesc. Când iubești un om, îl iubești cu totul și întru totul, nu pe categorii.

Dacă am stabilit că e vorba de iubire, treci la pasul următor, câștigă-i încrederea și ajut-o să-și dea masca jos, cel puțin în prezența ta. Aici atitudinea ta contează. Dacă ea ți se arată în esența ei, nu trata această înfățișare ca pe o slăbiciune, pe care s-o ataci atunci când ceva nu-ți convine. Rămâi scutul ei până la capăt.

Fii manierat. O femeie vrea să fie mândră de omul de lângă ea. Nu mă refer la tipul și numărul de diplome, ci la felul în care el o face să se simtă când merg braț la braț, de exemplu, sau când îi dechide o ușă, când îi ține haina să se îmbrace. Sunt gesturi mici cu efecte mari.

Comunică eficient cu ea. Nu-i spune ce vrei tu să auzi, ci spune-i ce are ea nevoie să audă. Află-i nevoile și frământările și dă-i (măcar) impresia că ești alături de ea. De cele mai multe ori, femeia nu-ți povestește problemele ei ca să-i dai soluții și apoi să o cerți că nu te ascultă. Uneori are nevoie doar să o asculți și s-o ții în brațe. E atât de simplu. Ceea ce tu îi oferi nu e neapărat ceea ce are nevoie. Reciproca este la fel de valabilă. Așa că nu-ți da cu căramida în piept, pentru că te păcălești. Comunică în același limbaj cu ea, învață-l pe al ei, învaț-o pe al tău.

Nu fă pe durul, că nu-i bine. Fii ferm, dacă este nevoie, dar lasă teatrul pentru scenele dedicate. Dacă te pasionează actoria, înscrie-te la un curs și manifestă-ți acolo talentul, nu acasă și, mai ales, nu în public.

Am văzut bărbați care-și agresează femeile fizic sau verbal și mi se pare o dovadă de slăbiciune. Nu fac altceva decât să-și exteriorizeze temerile. Pentru femeile acelea ei nu vor fi niciodată bărbați, mă refer la cele care au toți neuronii pe-acasă.

Fii încrezător în tine. Fă-ți lecțiile și află cine ești și ce vrei de la viață. Construiește-ți un sistem solid de valori și repectă-le cu sfințenie. Respectă-te. Fii autentic. Îmbogățește-ți cunoștințele și abilitățile. Implică-te, nu sta ca un molâu. Lucrurile astea vor transpărea din tine tot timpul, indiferent de ceea ce vei face.

Mută-ți gândirea din pantaloni în cap și în suflet, măcar din când în când. Nu fii doar un simplu deținător de penis. Iubește cu sufletul, respectă cu mintea și implică-te cu totul.

Fii bărbatul femeii din viața ta.

Fii Mărțișorul pe care și l-a dorit toată viața.


Sursa foto aici.

Sunday, 23 February 2014

Cuvântul miere și cuvântul fiere


Adesea atingem viețile oamenilor din jurul nostru, dar cât de conștienți suntem de acest lucru? Un gest mic, o privire, o vorbă, o simplă atingere, o îmbrățișare, un dar, un cuvânt scris ori o mângâiere la momentul potrivit poate răsturna o situație, crea o senzație ori schimba o viață, uneori. Ai numărat vreodată persoanele care au avut impact în viața ta? Ai fost conștient de amprenta, pe care tu ai lăsat-o în viața cuiva, fie că a fost negativă, fie că a fost pozitivă? Când ai lăsat pe cineva să treacă înaintea ta în trafic, de exemplu? I-ai zis vreo două vorbe „rupte din Rai” sau i-ai privit manevra senin și împăcat?

Câte cuvinte ai aruncat din întâmplare sau din furie, pe care apoi nu ai știut cum să le retragi? Odată aruncate în eter, rămân și produc efecte, uneori fără să știi, dar de cele mai multe ori vin înapoi ca un bumerang și te lovesc înzecit. E ca atunci când dai cu bățul în baltă și ai senzația că te-ai răcorit, dar când te uiți în oglindă ești stropit din cap și până în picioare. Atunci îți dai seama că „răcoreala” ta a lăsat urme și că mai bine foloseai bățul pe post de sprijin în timp ce priveai balta.

Mă întreb care din ele lovește mai rău: vorba sau palma?

În altă ordine de idei, dacă acel cuvânt pe care ai vrea să-l spui, îl înghiți din motive de politețe sau pentru că îți impun circumstanțele, te roade până la epuizare. Îl păstrezi și-l repeți în minte obsesiv până când, într-o bună zi, îl scapi cuiva care nu-l merită.

Îmi amintesc de ,„Cuiele” lui Pop Simion. Dacă ai bătut un cui, chiar de-l scoți cu un „iartă-mă” ori cu o faptă bună, tot rămâne gaura. Când, cum și ce cuvinte folosim astfel încât să nu ne afecteze nici pe noi, dar nici pe ceilalți? Unde este echilibrul în care să te simți confortabil?

Nu degeaba ne-o fi dat Dumnezeu două urechi și doar o gură. Întreabă și ascultă înainte de toate. Dacă totuși ai ceva de spus, spune ceva frumos sau ceva care să ajute. Bucuria celui care te-a ascultat e mare, dar mai mare va fi bucuria ta, nevăzută și neștiută de nimeni, pentru că ai atins un suflet.

Și încă ceva: nu te lăuda cu asta. Dacă poți să ajuți, fă-o în tăcere, deschide gura numai dacă îi îndemni și pe alții să vină în ajutor.

Dacă nu te poți abține din a biciui cu vorba, nu te strădui, îți faci rău, iar în situațiile de stres tot o scapi . Dacă vrei totuși să-ți depășești nivelul, fă-o prin devenire treptată, prin înțelegere. Nu te purta ca o lămâie vopsită în portocaliu, întrucât mai devreme sau mai târziu sucul din tine va arăta ceea ce ești: o acritură.

Fii bun, bagă niște miere pe conducte, apoi pune de-o limonadă. Va veni și timpul când îi vei prinde gustul.

Te aștept și eu cu una!



Fotografiile au fost luate de aici si se aici

Thursday, 20 February 2014

Învățământul, această durere în suflet, dar și în dos

Într-o vreme, în care România abia se trezea din hibernarea comunistă, am fost şi eu învăţătoare. Atunci am ales cu drag drumul străbătut de părinţii mei, bunicul, ba chiar şi sora mea cu doar câţiva ani înainte. Eram tare mândră să calc pe urmele lor, dar, mai ales, eram bucuroasă şi nerăbdătoare să le dăruiesc copiilor tot ceea ce acumulasem până atunci: cunoştinţe, abilităţi, pasiune pentru carte, pentru viaţă, pentru frumos.

Nu voi uita niciodată emoţia trăită în prima zi de şcoală, când o simplă listă de nume s-a transformat într-o mână de suflete gingaşe. Curiozitatea și bucuria de a-i descoperi pe fiecare în parte erau atât de mari încât abia îmi mai puteam ține picioarele pe pământ. Erau micuţi și ușor speriaţi, dar totuşi conştienţi că avea loc o mare schimbare în viaţa lor. Părinţii, însă, erau și mai speriaţi. Copiii lor împliniseră vârsta de şcoală, aveau uniforme, ghiozdănele şi veniseră cu ei să pășească într-un alt necunoscut, chiar de acolo, din curtea şcolii. Căutau cu privirea să descopere cine le va fi dascăl copiilor.

Ne-am găsit atunci. Şoc total! S-au speriat, dar, slavă Cerului, nu toţi. Eram prea tânără în ochii lor. Anii de practică și sutele de ore petrecute în clasele în care preda mama mea m-au ajutat atunci să le câștig încrederea și să depăşim momentul. Curând, copiii aveau să se apropie de mine şi să formăm un altfel de familie.

Am petrecut 4 ani frumoşi împreună. Erau ca şi copiii mei, aşa dragi îmi erau. Încă îmi mai sunt. Am râs şi am plâns cu ei, am fost serioşi, am și fost neserioși, ne-am jucat, am crescut, am învaţat, am visat. Acum sunt mari, unii dintre ei devenind părinţi. Pe câţiva i-am regăsit recent pe Facebook și ne-am bucurat tare mult. Are și rețeaua părțile ei frumoase.

Meseria de dascăl a fost și este una dintre cele mai frumoase. Cu toţii le datorăm învăţătorilor și profesorilor noştri ceea ce suntem astăzi, fie că e de bine sau de rău. Mă doare, însă, că respectul pentru această meserie s-a pierdut. De ce? E o întrebare care mă framântă încă din vremea când eram în sistem. Dascălii și-au pierdut respectul şi identitatea. Ceea ce nu a reuşit regimul comunist, a reuşit regimul „posterior”. Nu ştiu dacă din prostie sau cu bună ştiinţă. Cert este că le-a ieşit. Cultura a devenit un lucru desuet sau un paravan pentru mojici, ca să intre în „lumea bună”, inteligenţa nu prea se caută, deoarece jenează sistemele și devine incomodă. Bunul simţ nu mai primește nici o şansă, iar cine-l mai are, îl ţine ascuns şi-l scoate doar în condiţii de siguranţă.

Credinţă? Patriotism? Principii? Rarități! Ce să faci cu ele, de vreme ce nu mai sunt parte din regulile jocului?

M-am retras. Am renunţat la postul meu de învăţătoare, pentru care luptasem să fiu titulară, deoarece sistemul dădea semne de boalâ încă de atunci. Niciodată nu ştiam dacă urma să ne luăm salariile la timp. Nu mai spun că nu ajungeam să leg vreun bănuţ din salariul anterior cu cel primit la zi. Oricum i-ai fi numărat, erau mult prea puţini. Nevoia mea și neputința sistemului m-a împins către un al doilea serviciu, chiar dacă mergeam zilnic la facultate. Am găsit ceva „part time”. Aceasta a fost soluţia mea. Eram tânără şi plină de viaţă, puteam să țin ritmul, dar nu pe termen lung. Curând aveam să aflu că al doilea serviciu îmi aducea mai mulți bani și mai multă siguranță. Nu am avut ce face. Mi-am dus copiii în clasa a 5-a si nu am mai luat o altă serie.

M-am despărţit de ei cu o durere dublată de ideea că renunţam la meseria pe care mi-o alesesem cu atâta drag cu ani în urmă. Vedeam deja în jurul meu primele semne de urâţenie umană. Prea multele neajunsuri şi dispreţul faţă de dascăli începeau să dea roade și să facă victime.

M-am întrebat atunci ce se va întâmpla cu viitoarele generații de copii care vor trece prin clasele acelor dascăli ce nu-și mai găseau propriile bucurii în viață. Frica, ura și invidia erau sentimentele care începeau să le fie companioane mai tot timpul. Puțini dintre au reușit să-și păstreze ținuta morală, demnă de un cadru didactic, numai Bunul Dumnezeu și ei înșiși știind cu ce preț.

Au trecut anii, iar răspunsul la întrebarea mea a venit odată cu știrile din mass-media care anunțau procente foarte mici de promovabilitate la evaluările naționale. Au apărut și suspiciunile asupra elevilor care au copiat, anchetele și toată mizeria ulterioară. Priveam cu dezgust și teamă la copiii care, teoretic, vor avea grijă de generațiile noastre când vom atinge vârsta pensionării. Ce vină au bieții copii că au primit modele gata alterate. Dar, oare noi, purtăm vreo vină?

Am urmărit recent și scandalul iscat în jurul „învăţătoarei” de la o şcoală din centrul Bucureştiului. Am pus ghilimele pentru că ea nu mai merită acest apelativ. Mă refer la tovarășa care avea directive clare pentru părinți cu privire la cadourile de Crăciun. A fost urât. Reacțiile presei au fost virulente. Toată lumea s-a arătat șocată, dar, vai, câtă naivitate!

Gogoașa aceasta crește de ani buni și am convingerea că dacă nu se schimbă nimic în politica privitoare la învățământ, ce ați văzut până acum, a fost doar o bula de aer din aluatul pus la dospit. Mi-e teamă că atunci când se va sparge gogoașa va fi atât de târziu încât nici nu vom ști în ce ne-am înecat.

Meseria de dascăl cere sacrificii pe care nu le vei cunoaște decât dacă ai fost în pielea unuia. Pe lângă acest lucru, să fii mereu prost remunerat, marginalizat și umilit de niște analfabeți e destul de greu de suportat și lasă urme din ce în ce mai adânci. Apoi, tu, cel din afara sistemului, fără să știi, îți trimiți copilul la școală pe mâna unui om care poartă cicatrici atât de adânci, încât nici el nu mai știe de ele. Și poate te întrebi de ce se plânge odorul tău și spune că nu-i place cartea. Dar ai și tu greutățile tale și n-ai prea mult timp să te gândești la adevăratele cauze.

Aveam o mică speranță că o voce din mass-media, provocată de scandalul cu tovarășa, va duce subiectul până capăt și va căuta mizeria care stă atât de bine ascunsă sub preșul ipocriziei. A fost doar un balon de săpun. Toată lumea a trăit satisfacția că învățătoarea respectivă a fost dată afară. Dacă ați ști câte mai sunt ca ea și câți copii sunt traumatizți de ele...

Pe de altă parte, nu mă pot să nu mă întreb de ce nu se face atâta tevatură când mergem la un control medical și vârâm plicul cu bani într-un buzunar de halat alb care stă crăcănat de atâtea colecte. Pentru că fizicul te doare și ești disperat? Pentru că prostia nu doare și atunci nu e nevoie să intervenim într-un sistem de învățământ bolnav? Nu cred că e cazul să amintesc care mai sunt locurile în care, dacă te duci cu mâna goală, pleci cu mâna pregătită pentru făcut lucru manual, ca să mă exprim elegant. Tăcerea e sfântă, nu?

În final doresc să aduc respectele mele puținilor dascăli foarte bine pregătiți și dedicați meseriei, care au rămas în învățământ și modelează cu drag mințile și sufletele elevilor care le calcă pragul. Am avut și eu parte de câțiva și le mulțumesc. Mi-aș dori ca și copiii voștri să aibă asemenea modele de urmat în viață, dar au rămas prea puțini și nu știu pentru cât timp.

Cea mai mare dovadă de egoism mi se pare să ajungi într-o funcție prin minister sau între aleșii poporului și să uiți că cineva, odată, te-a învățat să scrii, iar acel cineva o duce greu de atâta amar de timp în timp ce tu ai ca singură grijă să-ți fie doar ție bine. Adu-ți aminte: „A mare de mână, a mic de mână”. Apoi b, c...

Tu când te-ai gândit ultima oară la vreunul dintre dascălii tăi?

Fotografia a fost luată de aici.


Saturday, 15 February 2014

Compatibilitatea sexuală - un lucru studiat/cultivat sau ceva natural?




Studiezi discret persoane care trec pe lângă tine în viață? Nu-i așa că te-ai întrebat adesea: ”Hmmm... arată bine, dar oare cum o fi în pat? O fi tandru, gentil sau un mic sălbatic? E de cursă lungă sau rămân singură în joc dupa 30 de secunde? Oare eu sunt interesant pentru ea? Oare avem pasiuni comune?”.

Întrebări, întrebări, întrebări... Cine știe răspunsurile?

O analiză simplă, aș putea spune, chiar superficială despre acest subiect ar putea începe cu aceste dileme. Dar subiectul este mult mai profund. Relațiile intime se construiesc pe fondul întregii noastre experiențe de viață, care ne-a făcut să devenim ceea ce suntem azi. De aici discuția se poate întinde pe un număr serios de pagini.

Sunt mii de ani în urmă care ne-au modelat existența noastră ca ființe umane pe Pământ. Bine, bine și ce legătură are compatibilitatea sexuală cu asta, ai să mă întrebi. Păi cam are, hai să analizam un pic.

Pe vremuri barbații iși alegeau femeile instinctiv, căutau fertilitatea pentru a-și asigura perpetuarea. Oare le scoteau la un film în oraș pentru a face primul pas? Glumesc! Să revenim.

În vremurile noastre au apărut etape noi de viață. De exemplu construirea carierei, înainte de întemeierea familiei, ar fi una din ele. Așadar actul sexual capătă valențe „artistice”, nu mai vorbim doar de perpetuarea speciei. Vorbim de „sexperiențe” cu studii aprofundate. Dar aici întră în joc societatea cu o scară de valori, care se impune prin educație în familie, la școală, la biserică (dacă te duci pe acolo de mai multe ori decât de Paște și Crăciun). Oare ce e bine și ce nu e bine să faci? Fiecare dintre noi se plasează undeva între acești doi poli în funcție de influențele primite, de experiențele avute cu diferiți parteneri, plăcute sau neplăcute, de ceea ce auzi de la o prietenă sau prieten, de la mama, de la tata, ba chiar mătușa, uneori, are un rol. Da, da, aceea, care le știe pe toate.

Și apare un Făt Frumos în viața ta sau o prințesă și începi să te întrebi: cum să-l bucur, să nu fie prea mult, să nu fie prea puțin, să nu se sperie, iar reținerea, construită artificial în mintea ta, te împiedică să te manifești liber. Dacă se supără, dacă nu mă mai vrea? De unde știm care e limita până la care putem înainta pentru a obține maxim de plăcere pentru ambii parteneri, fără să fie lezati sau rusinați?

Cum să tratezi o femeie astfel încât să nu se simtă obiect în pat? Cum să tratezi un bărbat ca să dea tot ce are el mai bun și să nu pari ușuratică? Cine știe ce îi spune mama lui despre fete și iată că i se confirmă văzându-te pe tine în acțiune.

Unde e punctul acela în care raportul este optim pentru ambii parteneri, astfel încât să aibă orgasme reale, de neuitat sau chiar multiple? Ți-ai pus vreodată întrebarea aceasta sau ai închis ochii, ai trecut la treabă și ai spus ”fie ce-o fi”? Eventual ai stins și lumina, ca să nu se vadă ce ghidușii îți trec prin cap să pui în aplicare.

Poate te întrebi uneori dacă partenera se simte bine într-adevăr sau mimează plăcerea. Uneori poate nici nu o mimează, e reală, dar totuși te întrebi dacă ești „destul de bărbat”. Apar îndoielile și poate încerci o altă parteneră ca să afli dacă e problema ei sau a ta.

Bărbatul transmite o anume energie către femeie prin intemediul actului sexual, la care ea vibrează sau nu. Una dintre cauzele acestui fapt se regăsește în relațiile lor în toate celelalte planuri ale vieții în doi.

Modul în care îți tratezi partenerul în viața de zi cu zi va influența performanța și armonia în pat. Nu poți avea ziua cârpă și noaptea prinț sau prințesă. Dacă ai șters praful cu ea toată ziua, când vei încerca s-o abordezi în alt scop te vei umple de praf. Vei primi exact ceea ce ai dat.

Poți spune: o, dar nu e cazul meu eu mă port frumos, sunt un om educat. Felicitări pentru educația ta cognitivă, dar aici nu te ajuta cu nimic. Problema este că nu vei ști niciodată ce faci greșit până când nu vei avea deschise canalele de comunicare cu partenerul/partenera ta și nu veți folosi același limbaj. Numai așa vei afla cum să vii în întâmpinarea dorințelor celui de lângă tine și împreună să construiți palatul iubirii voastre. Inteligență emoțională este esențială.

Apoi vine etapa în care știi totul despre el/ea și apare monotonia. Ei bine acest fapt se întâmplă dacă ființele implicate se opresc din evoluția lor. Sau mai rău, doar una din ele se plafonează. Te lovește o singurătate în doi, să te tai pe vene, nu alta! E ca și cum știi că îți plac clătitele, dar le mănânci mereu cu aceeași dulceață de vișine, deoarece doar aceasta este în cămară. Din când în când ai vrea să mai apară prin cămara și o frișcă ori o ciocolată. Dar cămara rămâne goală, zice că nu e loc decât pentru dulceață de vișine. Ce te faci dacă îți plouă în gură să guști altă dulceață?

Aici avem din nou o dilemă. Convingi cămara că se poate face loc și te apuci de lucru cu ea sau cauți altă cămară și o iei de la capăt? Găsești și alte dulcețuri și guști. Poți să nimerești borcanul potrivit și să te bucuri de el. Dar poți avea parte și de reversul medaliei.

Pare un șir interminabil de întrebări și dileme. Din fericire, avem cu toții o bază de date internă din care putem afla răspunsurile mult căutate. Partea proastă e că ne lipsește parola și nu avem nici back-up la ea. Uneori ai nevoie de o ghidare din partea unei persoane cu care să vorbești liber și deschis fără teama de a fi judecat, un terapeut de profesie. Iar munca de bază, cea introspectivă, trebuie să o faci singur. Pare greu, dar cu siguranță merită prețul.

Și ajung înapoi la educație și la societatea în care trăiești. Avem doctori cu diverse specialități medicale: cardiologie, stomatologie, ortopedie, ginecologie, alergologie etc., la care dăm fuga atunci când ne doare. Dar la doctorii de suflet când ne ducem? Câtă atenție acordăm sufletului nostru? Câtă grijă avem de el? Oare suntem conștienți că sănătatea sau boala noastră sufletescă își pune amprenta asupra celor cu care interacționăm și în special asupra persoanei iubite? Și încă ce-și mai pune! Plecăm uneori dintr-o relație cu lucruri nerezolvate în sufletele noastre, le îngropăm pe undeva, uităm de ele și ne trezim că ies la iveală taman când scormonim borcanele într-o cămară nouă. Opa! Ia uite și aici dulceață de vișine! Borcanul acesta o fi fost aici sau l-am adus cu mine fără să știu?

Nu am vrut să ofer răspunsuri egal valabile pentru toată lumea, pentru că nu există așa ceva. Vreau doar să te gândești pentru tine ce funcționează și ce nu. Să începi să cauți soluții și răspunsuri, dacă articole cu tot felul de titluri incitante îți atrag, în mod constant, atenția. Răspunsurile pentru tine nu sunt niciodată acolo, sunt în universul tău interior. Și nu e o rușine să cauți ajutorul unui doctor de suflet. Îți faci un bine ție și celor din jurul tău.

Plânsul repetitiv pe umărul prietenului/prietenei nu prea te ajută. Ca să nu mai spun- el/ea cu ce ți-o fi greșit? O dată, de două ori merge, dar mai mult de atât devine stresant.

Ca o concluzie te-aș provoca să-ți arunci un ochi în propria cămară, în caz că nu ai făcut-o în ultima vreme, fă un inventar, iar, dacă e cazul, fă ordine, șterge borcanele de praf și aprovizioneaz-o. Dacă nu e cazul, nu-ți irosi viața căutând nimicul într-o cămară goală și rece.

Nu e de-ajuns să ai lângă tine o personă de sex opus (în alte combinații nu mă bag) ca să te bucuri de viață. E nevoie de multe ingrediente. Caută-le pe-ale tale și îndrăznește să trăiești ca și cum ai visa.